Minaur Baia Mare a revenit în Liga Națională de handbal masculin și va da și mai multă culoare competiției, având în vedere că vorbim până la urmă de unul din cele mai importante centre din țară, dar și de un public entuziast. Sub comanda lui Raul Fotonea și Răzvan Pop (secund), echipa băimăreană a început pregătirile cu 24 de jucători.
„Avem un lot mai numeros, întrucât am vrut să ne păstrăm jucătorii tineri. La generația 96 avem poate cei mai buni jucători din țară. Cei care nu vor prinde prima echipă plus vârfurile de la alte echipe din Baia Mare vor juca în liga secundă, pentru Minaur 2, care va fi înscrisă în campionat”, ne-a dezvăluit unul din planurile clubului Ionuț Marta, directorul general al grupării.
Lotul a fost întărit cu mai mulți jucători în această vară, inclusiv cu cinci handbaliști care au câștigat cel puțin un titlu în Liga Națională, Ragot, Pop, Popescu, Bușecan și Cristescu.
Lotul echipei Minaur pentru sezonul 2017-2018
„Începem pregătirea cu gândul la îndeplinirea obiectivului, respectiv locurile 6-8 în Liga Zimbrilor, nerăbdători să ne reîntâlnim cu căldurosul public băimărean cunoscător de handbal. Am reușit câteva transferuri pe care abia așteptăm să le vedem în teren, iar complexitatea programului de pregătire și jocurile amicale ce urmează să le desfășurăm în luna august, să ne aducă la nivelul pregătirii sportive conform competiției în care am revenit”, a declarat Ionuț Marta, directorul general CS Minaur.
FOTO: minaur.ro
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER